„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Tik-tok-uri pe sărite

– XIII –

Congres amînat

Congresul extraordinar al Partidului, convocat pentru desemnarea Guvernului din umbră, a fost amînat sine die.
Femeia de serviciu, la care rămăsese azi noapte cheia, a fugit în Spania cu un căpşunar.
Lăcătuşul Partidului n-a reuşit s-o deschidă, deşi se angajase să facă asta în faţa Comitetului Executiv, întrunit în Plen.

*

Pe șosea

O luăm pe șoseaua care leagă Buzăul de Slobozia, indicată de săgeata unui panou căruia îi lipsește vîrful, putrezit de vreme.
Inspectoratul General al Poliției și-a tras și el un facebook.

Pe Facebook-ul scris de nepoata comandantului adjunct, absolventă a Facultății de științele comunicării, șoseaua e trecută ca avînd 101 puncte negre.
Prin puncte negre, se înțeleg locurile de pe șosea în care s-au produs peste 25 de accidente mortale.

De la Buzău la Slobozia sînt 50 de kilometri.
101 puncte negre înseamnă că din jumătate în jumătate de kilometru putem fi victimele unui accident mortal.

După depășirea Panoului care ne avertizează pe ce șosea am luat-o, oprim mașina și ne privim adînc în ochi.
E un moment asemănător celui trăit de o echipă de teroriști kamikaze înainte de a pleca spre locurile în care vor detona centura de grenade în mijlocul unei mulțimi de necredincioși.
Totuși, trebuie să ajungem pe această șosea la Slobozia.

Ar mai fi o variantă:
Pe la Urziceni.
Ar însemna însă vreo sută și ceva de kilometri în plus.

Prin ce se definește un punct negru:
Prin curbe scurte, cu vizibilitate redusă, prin carosabil riscant, plin de vite care se pot ivi pe neașteptate dintr-un pîlc de copaci.

Convinși că vom sfîrși pe drum, înainte de a intra în Slobozia, pornim mașina.
Din loc în loc, panouri uriașe, cît jumătate de perete de bloc, avertizează că acolo au murit, după ce un TIR a intrat într-un automobil, cinci persoane, ocupanții mașinii mici.
Pentru a fi mai convingător, Panoul înfățișează un TIR adus la proporțiile unui deal subcarpatic,  care lovește din plin o mașină mică, transformînd-o într-o bucată de tablă.

Un alt panou, dintr-un alt loc, surprinde un automobil intrat într-o cireadă de vaci.
Vacile n-au pățit nimic. Prin urmare, își pot permite să întoarcă spre privitor ochi mirați de ceea ce s-a întîmplat.
Pasagerii nu-și pot permite acest lucru.
Se presupune sînt morți.
În ciuda celor 101 puncte negre, am ajuns la Slobozia vii și nevătămați.

*

GPS aparte

S-a pus în vînzare, pe Internet, GPS-ul răposaților. Cu ajutorul aparatului, se poate ajunge cu mașina din orice loc al lumii, la cel drag, îngropat la doi metri sub pămînt. Ca orice GPS, se poate alege, chiar și vocal, între cel mai scurt și cel mai lung traseu. Tot pe internet, au apărut și plîngeri (adevărate) despre lipsa de precizie maximă a aparatelor. În cele mai multe cazuri, GPS-ul indică mormîntul alăturat.

*

Anunţuri în versuri

Piaţă de fructe şi legume în Centrul Marelui Oraş.
O zarzavagioaică îşi strigă marfa în versuri:

„Ardei iute şi tare/ Bun de mîncare!
Mere bune, mere!/ Face cît o avere.
Luaţi morcovei/ Vă face cît trei.”

Şi încheie în proză sau, mă rog, în vers alb:
„Veniţi să cumpăraţi, avem program scurt, ţăranii pleacă în week-end!”

Pe marginea Pieţii stau în picioare, ca nişte mumii îmbrăcate gros, bătrîne care se iluzionează că vînd legături de mărar.

*

Andrei Bratu

Om liniştit, la locul lui. Cîţiva ani de la întîmplarea de faţă, îşi va risipi toată averea umblînd prin ţară în căutarea unui pantof cu nr. 25, ca să i se spună, la un magazin universal din Baia Mare, că în ţară la noi nu se mai fabrică pantofi sub nr. 26. Atunci se va resemna şi îşi va face pantofi de comandă. În lipsa lui, nevastă-sa se va recăsători, iar pe locul casei sale, Consiliul Comunal va ridica o staţie de autobuz, din sticlă şi beton, în valoare de 20.000 lei, pentru care vor cîştiga locul întîi pe judeţ în întrecerea socialistă.