Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 224, anul II, sîmbătă, 20 martie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Aşadar, Motiunea de cenzură a fost respinsă cu 260 de voturi împotrivă şi 192 pentru, din 452 de voturi valabil exprimate. Nici opoziția, nici majoritatea parlamentară nu s-au gîndit că rezultatul votului va fi altfel. Ba chiar s-ar putea spune că nici una dintre cele două forţe adversare nu şi-a dorit ca Moțiunea să fie adoptată. Majoritatea parlamentară, din motive lesne de înţeles. Opoziția, pentru că ea nu și-a propus răsturnarea Guvernului. Asta ar fi însemnat preluarea puterii. Or, opoziţia, cel puţin în partea reprezentată de PNŢCD, nu are nici un interes în aşa ceva. Povara pe care trebuie s-o poarte umerii unui guvern, indiferent care ar fi acesta, e de neînchipuit. Cine ar fi tentat să lase starea de opoziție, care e, totuşi, în aceste vremi, mult mai dulce decît starea de putere, pentru a prelua povara guvernării? Altceva a urmărit opoziţia. Şi acest obiectiv, declarat de unii lideri ai CDR, şi-a pus amprenta pe întîmplările de ieri din Parlament. Aşa cum am mai arătat şi altă dată, opoziția şi-a propus să forţeze FDSN şi aliații acestuia la o angajare limpede, fermă, în favoarea Guvernului Văcăroiu și a Programului său.
Evitată prin refuzul de a cere votul de încredere, această identificare cu Guvernul urma să aibă loc, ieri, nu atît prin vot, pentru că acesta a fost secret, cît mai ales prin discursurile de la tribună ale partidelor de stînga. Pronunţîndu-se, cum ar fi fost de așteptat, împotriva Moţiunii de cenzură, partidele de stînga, în frunte cu FDSN, ar fi fost obligate să argumenteze prin aprecierea și asumarea publică a Programului de guvernare. Sesizînd acest obiectiv, stînga a pus la cale o subtilă tactică de contracarare. Unul din aspectele acestei tactici l-a reprezentat compromiterea şedinţei, prin transformarea ei într-un bîlci televizat. Rolul principal în acest scenariu i-a revenit, cum era şi de aşteptat, lui Corneliu Vadim Tudor. Aşa cum arătam şi în ediția de prînz, scandalul provocat de liderul PRM a fost o simplă diversiune. Atît pentru a micşora la maximum importanţa şedinţei, cît şi pentru a abate atenţia de la subiect: Moțiunea de cenzură. I-ar fi trebuit opoziţiei o nesfîrşită stăpînire ca să repună, după incident, dezbaterile în albia lor firească. În mod previzibil, discursurile multor reprezentanţi ai opoziţiei au fost marcate de intervenția lui Corneliu Vadim Tudor. Dezbaterea Moțiunii a trecut în plan secund, în favoarea comentării polemice a incidentului. Diversiunea numită Corneliu Vadim Tudor a fost aruncată în joc după eşecul diversiunii puse la cale, joi seara, cu complicitatea Televiziunii, de către dl Ion Iliescu. La emisiunea Actualități, televiziunea dlui Paul Everac a difuzat un fragment dintr-un interviu acordat de dl preşedinte postului de televiziune din Cluj. Că e vorba de o diversiune şi nu de o inițiativă publicistică o demonstrează faptul că interviul respectiv va fi difuzat la televiziunea clujeană, într-un montaj din care ar putea să lipsească imaginile selectate de Actualități, abia miercuri. De regulă, un interviu e citat de un alt post de televiziune numai după difuzarea lui. Iată că interviul dlui lon Iliescu a fost citat înainte de a exista! În fragmentul difuzat la Actualități, dl Ion Iliescu a atacat virulent Moțiunea de cenzură. Aparent, o gafă a preşedintelui, pentru că declaraţia încalcă necesara echidistanţă prezidenţială. În realitate, un calcul făcut la rece. Revoltată de gestul dlui Ion Iliescu, opoziţia urma să-şi concentreze discursurile pe comentarea interviului de la Actualități. În acest fel, Moţiunea de cenzură ar fi trecut în planul doi chiar în intervenţiile celor care o iniţiaseră. Din nefericire pentru dl preşedinte, opoziţia n-a mai căzut în capcană ca altă dată. Cu mici excepții, reprezentanţii opoziţiei nu s-au referit la voita gafă a dlui lon Iliescu. Atunci a fost aruncat în joc liderul PRM.
Declaraţia televizată a dlui preşedinte a mai avut un rol. Acela de a indica amicilor săi politici un alt plan de contracarare a obiectivului opoziției: concentrarea atenției pe criticarea Moţiunii de cenzură. Acest plan a fost vizibil în mai toate intervențiile reprezentanţilor FDSN şi ale partidelor aliate acestora. Ele au evitat cu grijă aprecierea Programului de guvernare. Justificarea votului împotriva Moțiunii s-a făcut nu prin invocarea binelui reprezentat de Program, ci a răului pe care-l constituie Moţiunea.
Graţie acestui plan bine pus la punct, opoziția a pierdut. Nu pentru că Moţiunea de cenzură a fost respinsă, ci pentru că nu şi-a atins obiectivul: constrîngerea FDSN, PRM, PSM şi PUNR la o asumare publică a responsabilităţii pentru eventualele consecinţe catastrofale ale aplicării practice a Programului de guvernare.
