„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Povestiri din Vintileasa

Cei ce au văzut Constantinopolul

Străjuind Vintileasa, se înalţă la Apus Măgura, cel mai mare deal din ţară. Sus, pe creastă, se află Observatorul, o schelărie metalică de vreo sută de metri, din care se poate vedea departe, pînă la Siret, satele scăldate în pulberea albă a zilei. De aici, se spune, deşi nimeni n-a putut s-o dovedească, doi inşi din sat au văzut într-o zi Constantinopolul. Cei doi, Toader Maican şi Titi Cristea, erau la coasă, în Măgură, într-o zi de august a anului 195…. O zi de secetă cruntă, în care cerul, aprins, plutea peste pădurile joase, pînă la poale. După masa de prînz, se întinseră să se odihnească.

Continuați lectura >

Cocoșul reclamat la Poliție

Culiță Culoaie din Vintileasa Deal l-a reclamat la Poliția din sat pe vecinul Pandele Pandelică, pentru că îl trezește din somn cocoșul acestuia, care cîntă fix la șase dimineața. Poliția din Vintileasa își are sediul undeva aproape de ieșirea din sat dinspre Florești. Ca să ajungă pînă aici din Vintileasa Deal Culiță Culoaie are nevoie de vreo oră de mers. Poliția din sat e deservită de doi inși. Unul e șeful Circăi, locotenentul Vasile Vasilescu, și altul adjunctul lui, și singurul colaborator, sergentul major Nelu Burducea. Locotenentul nu e din sat.

Continuați lectura >

Strigoiul căruia i s-au furat pantofii

Se spunea prin sat că Petrică Norocea se făcuse strigoi, deoarece, după ce-l îngropaseră, i se furaseră pantofii nou-nouţi, luaţi de la Floreşti de la un magazin din Centru. Erau atît de frumoşi, cu botul lor ascuţit, tip ştiucă, cu șireturile terminate într-un ciucure, încît alor lui le păruse rău că trebuie să încalțe mortul cu ei. Ba chiar şi şovăiră un pic înainte de a-i pune. Le trecu prin cap să-i schimbe. În Vintileasa se credea însă că mortul fără pantofi noi nu-i primit pe Lumea Ailaltă şi, drept urmare, rămîne prin sat, bîntuind noaptea prin casele oamenilor.

Continuați lectura >

Calculatorul ultraperformant

Şcoala elementară din Vintileasa Centru s-a pomenit peste noapte cu un computer ultraperformant, unic în ţară şi, deci, rîvnit de Centrul de fizică a Pămîntului de la Măgurele, de SRI şi chiar de Administraţia prezidenţială. Lucrurile s-au petrecut aşa. Compania Sidelco din Suedia, una dintre cele mai cunoscute în lume în domeniul forării calotei polare, a trebuit să-şi înlocuiască în totalitate computerele vechi, cu altele noi, corespunzătoare progresului tehnico-ştiinţific.

Continuați lectura >

Sloganul electoral Mărul lui Adam

A început campania electorală pentru alegerile locale. Calistrat Cociorbă, un fost fotbalist de categoria B, îmbogăţit dintr-o afacere cu mărţişoare deocheate, vîndute pe sub mînă la iarmaroace, tîrguri săptămînale şi serbări dedicate Eroilor Neamului, s-a decis să candideze ca independent la Primăria Florești. E sigur că va cîştiga. Programul său electoral prevede, printre altele, plantarea de pomi fructiferi în fiecare staţie de transport în comun. Sloganul de campanie a fost adaptat la această iniţiativă măreaţă, căreia el i-a dat numele: Mărul lui Adam

Continuați lectura >

Afacerea Pustnicul

Pe şoseaua naţională Bucureşti-Bacău – Fortăreaţa e anunţată de o coroană uriaşă, scrisă cu becuri viu colorate pe un panou de cîţiva metri pătraţi. Dacă dai curs săgeţii indicatoare, luînd-o la stînga, nu înainte de a încălca grav regulile de circulaţie, prin tăierea bruscă a liniei continue, ajungi pe o stradă recent asfaltată, netedă ca oglinda. La capătul ei străluceşte reşedinţa lui Toader Cloanţătă, unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară. Cu îndemînarea dobîndită în pelerinajul extern, Toader Cloanţătă închegă rapid o nouă afacere:

Continuați lectura >

Dulăul care fura pe plajă genți și poșete

Banda din care făcea parte Nelu Pravăț se specializase în furtul poșetelor de pe plajă. Pentru un om nu era ușor să șterpelească o poșetă. Te puteai apropia de lucrurile din jurul unei tipe care se prăjea la soare (și, în consecință, nu era atentă la ce se întîmpla în jur) pe două căi. Fie îmbrăcat de oraș, fie în costum de plajă. Amîndouă formulele erau periculoase. Un bărbat îmbrăcat de oraș pe o plajă cu tipi și tipe doar în chiloți bătea la ochi. Dacă te apropiai în costum de plajă, nu atrăgeai atenția.

Continuați lectura >

Alambicurile ilegale

Construirea uriașului Combinat din Florești avea să schimbe din temelii viața Vintilesei. Cu alambicurile sustrase din combinat, întreg satul se puse temeinic și entuziast pe fabricarea ilegală de rachiu. În consecință, cîțiva ani în șir, toamnă de toamnă, timp de o lună, cît alambicurile duduiau în plinătatea puterii lor de alamă, întregul sat plutea în mirosul îmbătător al țuicii ilegale și, în consecință, timp de o lună, toamnă de toamnă, totul în jur căpăta un optimism mai mult decît necesar.

Continuați lectura >

Compania care voia să sape o groapă

Vestea se răspîndise cu iuţeală în tot satul. O companie străină vine să sape o groapă uriaşă pe locul unde ședea pe hartă Vintileasa. Se spuneau tot felul de lucruri despre asta. Unii ziceau că specialiştii de la NASA găsiseră un mijloc de a pune la lucru miezul fierbinte al Pămîntului. Dacă se găseau acele puncte de pe glob în care miezul era aproape de scoarţă, se săpa o groapă uriaşă, se umplea cu apă, apa dădea în clocot şi, evident, dînd în clocot, făcea aburi, iar aburii, la rîndul lor, puneau în mişcare turbinele.

Continuați lectura >

Afacerea numită Paștele Blajinilor

În fiecare an, a doua zi de Paşti, cei din Vintileasa petreceau Paştele Blajinilor. Paştele Paște îl sărbătoriseră ei duminică, în prima zi de Paşti. Mai bine zis îl sărbătoriseră sîmbătă spre duminică noaptea. Sîmbătă, pe la 11 noaptea, toţi o luau spre biserică, după ce, în prealabil, împovăraseră masa din camera de sus, cea deschisă doar la marile sărbători, cu tot ce se putea mînca după lunga perioadă de Post: ouă roşii, cozonac, Pască, sarmale, fripturi, ciorbă.

Continuați lectura >