Drumul comunal urca printre vii, ajungea în cîmpul de ţelină al lui Culai Purdel şi dispărea la un moment dat. Cîţiva cercetaşi din Anglia, veniţi în Vintileasa de peste Marea Mînecii pentru a studia la faţa locului ţara lui Dracula, au stat o zi şi o noapte nemişcaţi în faţa imensităţii verzi a cîmpului de ţelină. Ştiau din ţara lor că orice drum, inclusiv cel prin memorie, trebuie să ducă undeva. Acesta dispărea însă pur şi simplu, fără nici un anunţ prealabil. Şeful grupului, un bărbat pasionat de disciplina Farfuriilor zburătoare...

Sînt în sat trei vile mai ceva ca în Beverly Hills. A producătorului ilegal de ţuică (zis şi Alcoolistul), a traficantului de cherestea şi a potcovarului Culai Buric. Culai Buric e analfabet. Ştie meserie de la taică-său, care a învăţat-o de la taică-său, şi aşa mai departe, pînă la Gelu şi Menumorut. Ridicată pe locul fostului cămin cultural, vila e de fapt un Palat. Cu atîtea încăperi că numai pentru aprinsul luminii a fost nevoie să  se angajeze un om, cu acvariu sub podeaua dormitorului şi o alee străjuită de palmieri, în capătul căreia te întîmpină o Marilyn Monroe din marmură.

La vreo cinci ani de la dispariţia din sat, cei din Vintileasa descoperiră cu uimire, la prima ştire a tuturor jurnalelor de Actualităţi, pe Gavriluţă Gavrilă, băiatul cel mic al lui Iordache Gavrilă, asupra căruia nimeni nu se îndoia că e prost cu ghiotura. Filmate de Poliţie, şi deci proaste, secvenţele arătau un ins pirpiriu, în şlapi şi bermude, cu o privire de om care se întreabă ce caută el acolo. Pe toate canalele reporteriţele turuiau de zor, zgribulindu-se în vîntul rece, rău în cerul gurii, care pronise să bată încă de azi noapte, că era vorba de furtul secolului.

După cum fusese sfătuit din Vintileasa,  ajuns la București, Ion Carabă merse direct la Poșta Centrală și căută lista abonaților la serviciul telefonic din Capitală. Era un cărțoi albastru, cu filele rupte și mînjite, o zdreanță tipografică, nu o carte, mă rog, dar el venise la București nu pentru a cerceta starea cărții de telefoane, ci pentru a-l căuta pe Ionel Tacu, despre care toată lumea din sat spunea că e ușor de găsit: E de ajuns să intri în oraș și să întrebi de Ionel Tacu, cel care are un băiat la facultate, și imediat ți se va spune unde stă.

Vremurile îl făcură pe țăranul sărac Dumitrache Mangu primar, sau cum i se spunea oficial, prin ʼ50, președinte al Sfatului popular al comunei Vintileasa. Într-o zi, mergînd la școală să-și ia băiatul, auzi cum profesoara de Geografie le spune copiilor că Pămîntul e rotund ca un măr și că se învîrtește în jurul Soarelui. Furios, luă băiatul din timpul orei și, a doua zi, îi interzise să se mai ducă la școală. Nevastă-sa, Chirichia, o femeie veșnic speriată dintr-o zi cînd asistase în iarmarocul din Boțîrlău la o bătaie cu furcile, se puse pe bocit. Descumpănit, Dumitrache Mangu lăsă băiatul să meargă la școală...

Dacă, de prin alte locuri fiind, vrei să ajungi de la Florești la Bădila de Jos, ai de ales, la marginea orașului, între două trasee. Sau o ții tot înainte pe drumul european E 90 și, într-un sfert, hai, cel mult o jumătate de ceas, socotind și posibilitatea de a fi oprit, în centrul Dumbrăvenilor, de șeful postului de miliție, care-ți va parcurge posomorît documentele de conducător auto, ai ajuns la Bădila de Jos. Sau o iei la stînga, pe o străduță prost pietruită, mărginită de căsuțe joase, cu cișmele în curtea din față, ieși din Florești, lași în urmă, fără prea mari regrete, Bărăteazu...

Cu ani în urmă, Nicolae Păvalache din Vintileasa dinspre Munți, tatăl lui Ion Păvalache, tehnicianul sanitar de astăzi, a stat o noapte întreagă urcat în pod, tremurînd de frică, pentru că, în camera de la drum, unde dormea singur (Anghelica Păvalache, nevastă-sa, era plecată la Floreşti, la Ion Păvalache, care şedea pe atunci în gazdă la o mătuşă şi mai avea un an şi termina liceul sanitar) se instalase un urs. Puţini inşi au crezut întîmplarea cînd vestea s-a răspîndit prin sat cu iuţeală, deşi cei ce fuseseră în acea noapte de pomină...

Grigoraş Ghimpu din Vintileasa Centru ştia pe de rost ce spunea Regulamentul despre transportul documentelor strict secrete. Cîştigase cu asta chiar şi un concurs pe companie, iar fotografia lui stătuse mult timp la Panoul de Onoare sub genericul Ostaşi cu care ne mîndrim, pînă cînd, decolorîndu-se, privirile nu-i mai fură atît de dîrze, şi o inspecţie de la Consiliul Politic Superior ordonă să fie scoasă pe motiv că nu mai corespundea profilului de apărător al cuceririlor revoluţionare ale poporului. Concursul avusese loc în cadrul unui ambiţios program cultural-artistic..

Trecuse de mult vremea cînd în Vintileasa era un singur televizor şi acela alb-negru. Fusese repartizat direct de la regiune GAC-ului din sat şi, dată fiindu-i importanţa, era ţinut sub cheie de către preşedinte. Pentru că se temea ca artiştii de pe micul ecran să nu obosească prea tare, preşedintele l-a scos o singură dată din încăperea în care-l pusese (una în care se ţineau steagurile şi lozinicile pentru Demonstraţia de 23 August de la Floreşti), cînd murise Gheorghe-Dej.

Drumul comunal urca printre vii, ajungea în cîmpul de ţelină al lui Culai Purdel şi dispărea la un moment dat. Cîţiva cercetaşi din Anglia, veniţi în Vintileasa de peste Marea Mînecii pentru a studia la faţa locului ţara lui Dracula, au stat o zi şi o noapte nemişcaţi în faţa imensităţii verzi a cîmpului de ţelină. Ştiau din ţara lor că orice drum, inclusiv cel prin memorie, trebuie să ducă undeva. Drumul acesta dispărea însă pur şi simplu, fără nici un anunţ prealabil.