„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)
Nikolai Gogol: Finalul romanului „Suflete moarte”
„– Hei, dar ce faci acolo? îl întreabă Cicikov pe Selifan. N-auzi? – Ce este? răspunse încet Selifan. – Cum «ce este»? Gînsac fără minte! Așa se mînă? Haide, dă-i drumul! Într-adevăr, Selifan mîna de mult cu ochii închiși, lovind din cînd în cînd prin somn, cu hățurile, coastele cailor, care moțăiau și ei; iar Petrușka își pierduse cine știe pe unde șapca și acum, furat și el de somn, își lăsase capul pe genunchiul lui Cicikov, care trebui să-i dea un bobîrnac. Mai înviorat, Selifan lovi de cîte ori calul bălțat pe spinare, și acesta porni în trap; apoi, după ce-și învîrti biciul pe deasupra tuturor cailor...
Continuați lectura >
Talk show-ul „La un pahar de vin”
Barbăroşii din Deal e un sat uitat de Dumnezeu în imensitatea Bărăganului. Uitat de Dumnezeu, pentru că – aşa cum zice Florea Floricel, proprietarul buticului La Florea lui Floricel, ar fi trebuit ca Prea Înaltul să facă rost satului dacă nu de o cale ferată, fie şi secundară, măcar de un drum, cît de cît, care să ducă spre sat din șoseaua județeană. Deşi aşa ceva n-a fost amintit în campania electorală, marcată de incidente tipice Barbăroşilor din Deal, neîntîlnite însă la Barbăroşii din Vale, pentru că satul cu numele ăsta e în Ardeal, primarul Gică Barborete a cheltuit o groază de bani...
Continuați lectura >
Am fost la Scilla. Nu însă şi la Caribda
Dacă vrea să pară şi altcineva decît un absolvent de facultate privată, ale cărei cursuri le-a urmat prin Internet fără WiFi, un june gazetar poate găsi pe Wikipedia, noua British Library a generațiilor facebook-iste, expresia Între Scylla şi Caribda sau mai pe românește zis, Între Scilla și Caribda. Expresia desemnează o situaţie practic imposibilă, în care trebuie să alegi între două rele, amîndouă mortale. Poţi spune, de exemplu, Guvernul de Centru-Dreapta e între Scylla şi Caribda în materie de măsuri economice.
Continuați lectura >
Cheia Puterii lui Stalin: Disimularea perfectă
După întoarcerea din Rusia, unde am fost să văd, printre altele, Poligonul de la Butovo, locul de lîngă Moscova, unde au fost executați, între 8 august 1937 și 19 octombrie 1938, 21.000 de condamnați la moarte în cadrul Marii Terori (cîte o sută de persoane pe zi), am luat la rînd cărțile din dulapul consacrat de sus pînă jos Istoriei Rusiei de la începuturi pînă la Vladimir Putin, pentru a găsi cărți despre sinistra Teroare stalinistă. Printre altele, am dat de varianta românească a cărții lui Robert Conquest...
Continuați lectura >
Pînă și eu uitasem c-am fost redactor șef la Echinox
Puțini dintre cei interesați cît de cît de personalitatea sau, mă rog! de persoana mea, știu că am fost, printre altele, și redactor șef al revistei Echinox. Și eu uitasem amănuntul acesta și, prin urmare, în CV-ul profesional n-am trecut, printre publicațiile făcute sau refăcute, Echinox, legendara revistă de cultură de la Cluj-Napoca. Mi-a reamintit acest adevăr o întîmplare petrecută cu doi ani în urmă, cînd frecventam zilnic Biblioteca Academiei Române, fără să-mi imaginez că va veni o vreme...
Continuați lectura >
Cînd Caragiale nu dă interviuri proştilor din presă
Mai 1893 Din 1 februarie 1893, apare zilnic la Iaşi, Evenimentul, oficios naţional-liberal, cum ţinea să se amintească încă de pe frontispiciu. Din toate punctele de vedere, ziarul nu diferă de sutele de foi mai mult sau mai puţin efemere, răspîndite, la vremea respectivă, de-a lungul şi de-a latul României Mici. O evocare din 14 iunie 1912, apărută în Opinia, cotidian cu care fuzionase Evenimentul, în urmă cu doisprezece ani, la 23 ianuarie 1900, ne schiţează o imagine despre felul cum se făcea gazetărie pe vremea lui Carol I.
Continuați lectura >
Pluguşorul
Responsabilii cu textul puteau sta liniştiţi. Deşi nu trecuseră nici de mijlocul lui octombrie, Pluguşorul era deja terminat. Bătut la maşină cu car mare, văzut şi aprobat de şeful Secţiei, gata, aşadar, pentru a fi băgat la Secretariat. O scoseseră la capăt şi cu 23 August-ul şi încă destul de bine! După grandiosul spectacol de pe stadion, pentru care se spetiseră de prin aprilie, nu-i chemase nimeni să-i felicite. Nici n-ar fi fost cum. Era meseria lor. Pentru asta luau salariu.
Continuați lectura >
Cum se cîştigă din hachiţele vremii
Toate ghidurile ţin morţiş să te avertizeze că-n Scoţia vremea e impredictibilă. Pentru ghidurile despre lumea occidentală, ţara noastră nu există. Altfel, ele ar adăuga imediat: Asemenea politicii din România postdecembristă. Adevărul cu impredictibilitatea e confirmat de viaţă din plin la Edinburgh, Capitala Scoției. La 1,30, e soare. Lumea se năpusteşte prin parcuri. Peluzele gem de inşi lungiţi pe jos, dormitînd ca pisicile. La 1,35 începe să plouă. Unii îşi desfac umbrele, pe care nu-mi dau seama unde le-au ţinut.
Continuați lectura >
Doar la 1 decembrie ce mai e căutat fostul președinte Nicolae Ceaușescu
1. La Cluj, sîmbătă, după încheierea sindrofiei cu premierea (cînd vei avea în curînd 70 de ani de viață și 50 de ani de presă, nici un premiu din lume nu te mai mulțumește), dau o raită prin centrul orașului. Ca aspect, Clujul din 2017 nu diferă prea mult de Clujul anului 1972, anul în care am părăsit Ardealul pentru București. Deși sîntem de mult în capitalism, de aproape 30 de ani, se spune, strada centrală, Corso, oferă aspectul exterior al unui burg transilvan împiestrițat cu prăvălii de Istanbul.
Continuați lectura >
Cum am ajuns redactor șef la „Expresul” lui Cornel Nistorescu
Potrivit Carnetului de muncă, așa cum i se spunea la vremea respectivă Cărții de muncă de azi, pe 1 februarie 1990, am demisionat de la revista Teatrul. Ordinul de acceptare a demisiei, purtînd numărul 60, a fost semnat de Andrei Pleșu pe 8 februarie 1990. Nu știu în ce zi mi-am strîns lucrurile și am plecat pentru totdeauna de la sediul revistei. Sediu în care nu m-am mai întors niciodată în cei treizeci de ani trecuți de atunci. Nici nu știu dacă revista Teatrul mai apare și dacă da, unde își are sediul.
Continuați lectura >