În zilele noastre o ţară în care locuitorul ei cîştigă mai puţin de o sută de dolari pe lună este numită cu dispreţ ţară subdesvoltată. Cum ai spune despre un om a cărui inteligenţă nu răspunde la un anumit test că e îîntîrziat mintal! Cine a hotărît să fie numite astfel majoritatea popoarelor lumii? Şi cine a decis ca suta asta de dolari să devină, pentru un imens număr de oameni, o obsesie? Oare înainte de apariţia acestei sute de dolari oamenii nu trăiau fericiţi?
De cum ajung acasă, tîrînd prin zăpadă cele două valize pe rotile, soția îmi face semn, cu degetul la buze, să vin pînă la ușa balconului. În balcon locuiește Pisicuța, botezată de soție Tituț, un nume edificator pentru talentul ei la găsirea de nume adecvate mîțelor și cîinilor prin a căror lume trecem. Trecem pur și simplu. Prezența lui Tituț într-un spațiu pe care el îl consideră al lui, deși nimeni nu i l-a încredințat, îi dă angoase lui Țonțoiu. Suit pe ieșindu-l care e marginea bufetului stă ore întregi uitîndu-se prin fereastră pe balcon și dînd din coadă agitat.
Cultura implică sacrificii enorme. Nu numai pentru producători, dar şi pentru consumatori. Am ajuns la această concluzie epocală, decisivă pentru înţelegerea lumii, în noaptea Revelionului 2001, la Paris. În mult numitul oraş al Luminilor, poţi petrece sărbătoarea asta obligatorie în felurite chipuri. Poţi lua masa la un restaurant cu meniu special de Revelion. Evident, dacă-ţi dă mîna să pierzi o avere doar pentru ca să asişti la ceremonia...
Viața politică interbelică a rămas în memoria românilor ca un teren buruienos al compromisurilor, al intrigilor bizantine, într-un cuvînt, al lipsei de morală. Există însă un moment care contrazice această imagine: Ședința Comitetului Executiv al PNȚ din 23 noiembrie 1937, în care președintele Ion Mihalache îi predă șefia lui Iuliu Maniu.
Interviu Adevărul, 19 decembrie 2010 - Ion Cristoiu (62 de ani) vorbeşte despre viaţa lui, aflată într-un glisaj permanent între presă şi literatură. Are o părere din ce în ce mai proastă despre poporul român şi spune că nu crede în prietenie. Jurnalistul care a revoluţionat presa scrisă de după 1989, ca director al cotidianului „Evenimentul zilei“, spune că nu gloria l-a mângâiat, ci pasiunea de a da lovituri de presă.
Numai istoria nepărtinitoare aşează pe oamenii politici definitiv în locul ce li se cuvine. Cât timp sunt în viaţă, calităţile ca şi defectele lor întunecă dreapta judecată din cauza excesului cu care aceste calităţi apar în ochii contimporanilor. Rari sunt oamenii cari să nu aibă cusururi şi scăderi în viaţa lor, dar puţini sunt aceia cari, ca Nicolae Titulescu...
Seara, cînd mă întorc de la bibliotecă, zuruind pe asfalt rotilele celor două valize, burdușite cu cărți, de se interesează taximetriștii, văzîndu-mă, dacă merg cumva la gară, îmi găsesc soția în fotoliu, la televizor. Urmărește seară de seară un serial ajuns la incredibilul număr de șase sezoane, deși personajul principal e un criminal în serie ce-ar fi trebuit descoperit și arestat de autoritate, cum se întîmplă în toate producțiile cinematografice ale Hollywoodului proletcultist, cu toți criminalii.
Mult timp m-am întrebat cum de pot sta femeile ore întregi, ba chiar şi ani întregi dacă s-ar putea, în raionul de confecţii al unui mare magazin. Mie, de exemplu, hectarele de rochii, fuste, costume şi cipilici nu-mi spuneau nimic. Rămîneam cu gura căscată cînd vedeam zeci de persoane feminine umblînd pe aleile dintre pajiştile de cîrpe cu un aer vădit preocupat, de şef de stat în vizită de lucru, oprindu-se în dreptul unui şir de umeraşe, luînd o ţoală, punîndu-şi-o în faţă, răsucindu-se la oglindă, ca un şurub de roată dinţată, şi apoi punînd-o la loc.
Căutînd cărți și broșuri de prisos pe rafturile de jos ale Bibliotecii, unde stau ascunse sub ușițe de placaj materialele strînse în călătoriile de documentare, am descoperit, alături de deja inutilele lucruri despre China, Japonia, Coreea de Sud (am scris și publicat despre aceste locații), cîteva volume din seria Pays et Nations. Le monde în culeors, editate de La Société Grolier Québec „pour la Canada français”. Dintre volumele descoperite îmi atrage atenția cel cu numărul III:
Conține un articol despre România. Continuați lectura >
Rep. – Domnule Ion Cristoiu, este adevărat că ați lucrat la Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist? I.C. – Interesantă întrebare și incomodă. Mi se pune pentru prima dată. Nu, nu am lucrat la nici un comitet central, nici măcar al CC al U.T.C. Am fost gazetar de meserie, am rămas gazetar. Am fost și în conducerea unor publicații, în speță, apropo de UTC, redactor șef-adjunct la „Scînteia tineretuli”. N-am lucrat niciodată și nici nu cred că puteam să lucrez.