egustorilor şi boierilor, iar Curtea Domnească îşi înoise turnul, rîndurile de sus şi odăile oştimii. Totuşi, cu tot sporul lui şi mai ales cu toate strălucitele‑i lăcaşuri dumnezeieşti, rămăsese o aşezare a Orientului. Nu se cunoştea, în rînduiala sau mai degrabă în neorînduiala uliţilor lui, nici un plan. Fiecare pămîntean, aşezător în el, fie boier, fie prost, punea să i se clădească, rareori cu mistria, şi mai ales cu toporul, acareturile şi casa după fantazia momentului, avînd chiar o deosebită plăcere să întoarcă dosul ori coasta cătră alţii, ghiontindu‑i, aşa că, fiind casele ca de un vînt vesel semănate,
Culai Cătănuţă din Dealul din Vale se chinuie de cîteva zile să conecteze vaca la telefonul mobil prin bluetooth. Cu vreo săptămînă în urmă, un nepot venit de la Bucureşti, ca să cumpere vin natural (aşa zice el, pentru a-l deosebi de vinul falsificat), i-a adus un smartphone nou-nouţ, abia scos din cutie, trimis prin poştă de Vodafone drept bonus, pentru că-şi prelungise contractul cu doi ani. Nepotul, care lucra la Orange, ghidînd prin telefon pe cei care-şi uitau PIN-ul şi li se bloca cartela, deoarece greşiseră mai mult de trei ori, mai avea pe-acasă cîteva telefoane, toate nici măcar scoase din cutii, date însă de Orange angajaților cînd se pomenea fără lichidităţi pentru salarii.
E primul meu contact cu Africa tropicală. Din avionul cu aer condiţionat coborîm direct în aerul cald şi jilav. Într-o clipă cămăşile se umezesc de parcă ar fi fost luate de pe sîrmă înainte de a se fi uscat bine. Soarele strălucitor, vegetaţia bogată sporesc senzaţia de vacanţă. Avionul e tras în faţa clădirii de protocol. Înconjurată de palmieri, departe de aerogara propriu-zisă, clădirea pare reşedinţa de vară a unui proaspăt milionar. Un covor roşu îl aşteaptă pe oaspetele român. De o parte şi de alta stau înşiraţi, în poziţie de drepţi zvîcnită, oşteni îmbrăcaţi sofisticat: Chivăre, pelerine roşii, săbii de muzeu.
În mai 1920, are loc la București Procesul intentat lui Mihai Gheorghiu Bujor, unul dintre liderii Mișcării socialiste din România și din lume, cel care-l cunoscuse pe Lenin. Întors în țară din Rusia, unde participase la Revoluția bolșevică, Mihai Gheorghiu Bujor e arestat și trimis în judecată pentru trădare. La alegerile generale din 25, 26 şi 27 mai 1920 pentru Adunarea Deputaţilor şi în 30 şi 31 mai pentru Senat, Mihai Bujor obține un loc de deputat în Camera Deputaților la Galați. Parlamentul îi invalidează mandatul împreună cu al altor membri ai PSR. De proces se ocupă marele publicist Ion Vinea în tableta Procesul Bujor din Chemarea 20 mai 1920.
Recunosc, faima de „guru al presei româneşti“ m-a făcut să am unele prejudecăţi despre Ion Cristoiu. Dar atunci când l-am cunoscut am descoperit un om de o politeţe desăvârşită şi de o delicateţe deosebită. Deşi are casa plină de ceasuri şi e obsedat că n-a făcut tot ceea ce ar fi trebuit să facă, are puterea ca măcar din când în când să-şi ofere răgazul de a se întoarce la cărţile sale şi de a dialoga cu Celălalt. Chiar şi cu un tânăr! Vocaţia profesoratului nu l-a părăsit, aşadar. Veţi descoperi şi dumnevoastră un om care-şi cunoaşte calităţile şi defectele, un om care judecă realist satul românesc, societatea actuală şi presa pe care a slujit-o atâţia ani.
Minutul 160 Ajung la calea ferată. Cotesc la dreapta, în lungul ei. Minutul 161 Merg repede, în câmp. Gara nu se zăreşte încă. Aud un zgomot îndepărtat. Mi-e teamă să nu fie trenul. Întorc totuşi capul în urmă să mai privesc luna. Minutul 162 O clădire lângă linie. Crezusem că e gara. Dar se vede că nu-i decât un canton. Din fericire zgomotul a încetat. Nu era trenul. Mai am răgaz. Minutul 163 Desigur, ar fi idiot să pierd trenul. De aceea, mai bine să mă grăbesc. Minutul 164 Merg repede în lungul linei ferate. Minutul 165 Lumini palide în întuneric. În sfârşit, gara! Bine că am ajuns.
Președintele american va fi timp de o oră oaspetele României. Se ducea spre Beinjing, unde-l aștepta o întîlnire infernală cu președintele chinez. Consilierul pentru Afaceri Externe, cumpărat de compania Chevron, la rîndu-i mituită de oficialii români, i-a sugerat președintelui să răspundă pozitiv mesajelor de a face un popas pe meleagurile moldo-valahe. Președintele are rău de aterizare. De pe vremea tinereții sale, cînd era să se zdrobească de pistă cu o avionetă pilotată de un amic, a rămas cu spaima că aparatul s-ar putea desface în bucăți cînd roțile se vor lovi de bitumul pistei. De aceea nu-l încîntă ideea unei aterizări în plus pe acest traseu calculat de a avea o singură aterizare: La Beijing.
Rosh Hanikra din nordul Israelului, la frontiera cu Libanul, poate fi aşezată, pe scara exploatării turistice a sălbăticiei, între Grota de la Nerja, din Spania, şi Boca del Inferno, din Portugalia. De Peştera din Nerja, Rosh Hanikra se apropie prin posibilitatea oferită turiştilor de a pătrunde într-o cavernă mai mult sau mai puţin întunecoasă. De la Boca del Inferno, celebrul loc din Israel a luat marea. Ce este Rosh Hanikra? O peşteră săpată în malul stîncos al Mediteranei, alcătuită din mai multe grote, ce pot fi vizitate. Contra cost, desigur, că doar n-o să umbli pe gratis printr-o grotă întunecoasă! Intrarea: 6 dolari. Ca să ajungi la ceea ce ghidurile numesc grote sau caverne, trebuie să iei telefericul pentru a coborî pînă la nivelul mării. După ce mîncăm la inevitabilul restaurant (spun inevitabil, deoarece unde e o privelişte mai acătării, hop şi o maşinărie de vîndut de-ale gurii!), cumpărăm bilete şi ne aşezăm pe peron în aşteptarea telefericului.
Socotind că voi termina cîndva notele de călătorie în Turkmenistan, m-am apucat de o carte găsită în bibliotecă şi cumpărată nu ştiu cînd: Histoires des peuples de lʼex-URSS, du IXe siècle à nos jours, Perrin, 1993, (Istoria popoarelor din fosta URSS din secolul al IX-lea pînă azi ) de Henry Bogdan.Henry Bogdan mi -e cunoscut. Am citit de el Histoire des pays de lʼEst, des origines à nos jours, Perrin, 1992, destul de tendențioasă în privința României.
O Istorie a ţărilor socialiste, destul de tendenţioasă în privinţa României, capitolul despre noi deconspirînd antipatia ungurului care e autorul.
Ion Hangiu menţionează în volumul Panorama presei româneşti contemporane. Articole-program de ziare şi reviste (22 decembrie 1989 – decembrie 2005), că dintre numeroasele publicaţii înfiinţate în 1990 puţine, extrem e puţine mai apar şi azi: Dimineaţa, Cotidianul, Evenimentul zilei, Libertatea, Curierul naţional. E un semn clar al neaşezării din presa noastră postdecembristă. Un alt semn ne e dezvăluit de reproducerea de către autor a mai multor articole - program pentru acelaşi ziar.
Suntem în faţa unui alt aspect al neaşezării: prea desele mutaţii din spaţiul graficii, formatului, orientării, conţinutului şi, mai ales, colectivului redacţional.