Judele de ocol: Care va să zică, d-ta Leanca văduva, comersantă de băuturi spirtoase... Leanca: La Hanu Dracului... Judele de ocol: Ştiu... Lasă-mă să-ntreb. Leanca: Plătim licenţa, domn' judecător... Prevenitul : Oleo! Judele de ocol: Tăcere! Leanca: ...E păcat pentru mine, domn' judecător... Judele de ocol: Lasă-mă să te-ntreb... Leanca: Te las... Judele de ocol: Care va să zică, d-ta Leanca văduva, comersantă de băuturi spirtoase, ce reclami de la Prevenitul Iancu Zugravu?
Evenimentul s-a petrecut în urmă cu un deceniu. Cel care l-a luat – un ţigan căldărar din marginea oraşului – n-a avut ce face cu el. A servit drept interfaţă pentru un lider politic local. Între timp, liderul şi-a prăpădit banii cu o jună din localitate, lucrătoare la Cooperativa Deservirea, care l-a divorţat, i-a trîntit un copil şi l-a lăsat, luînd cu ea o sumă uriaşă drept pensie alimentară. ma să-i revină adevăratului proprietar printr-o donaţie dubioasă. Cum n-a mai avut nici un chior, ţiganul a lăsat hotelul să se părăginească.
E lucru deja ştiut că o conferinţă de presă în străinătate e alcătuită dintr-o chestiune principală şi mai multe chestiuni secundare. Chestiunea principală e reprezentată, fireşte, de tema Conferinţei de presă, generos anunţată pe invitaţia graţie căreia poţi participa la respectivul eveniment. Chestiunile secundare sunt reprezentate de locul unde se desfăşoară conferinţa, aparatura de traducere în limbile de circulaţie internaţională, scaunele şi mesele la care se aşează participanţii, accesoriile de pe mese: pliante, apă minerală, chibrituri.
Știam mai demult că Alex Ștefănescu, cel mai mare critic literar în viață, e grav bolnav. Din fericire pentru intelectualul Alex Ștefănescu, e o boală de picioare și nu de cap. Spun din fericire, pentru că unor intelectuali de calibru precum Alex Ștefănescu, lovitura cea mai grea dată de destin e afectarea creierului. Alex Ștefănescu are luciditatea intactă. Lucrează de zor, chiar dacă beteșugul de la picioare nu e de ici de colo. Vorbind cu el la telefon în zilele din urmă am aflat că durerile groaznice i-au trecut.
Cred că pe mine nu mă înţelege pentru că eu nu-i cer nimic, dar fratele meu reuşeşte să o cucerească prin tot felul de smiorcăieli. E interesant! Eu n-am cerut niciodată sfatul părinţilor mei pentru viaţa mea personală. Nici n-au ştiut cînd m-am căsătorit, cînd am divorţat, cînd m-am recăsătorit. Fiica mea, care are 21 de ani şi acum trăieşte în Belgia, n-a fost niciodată la bunicii ei de la Găgeşti. Nici eu n-am ţinut la asta, nici ea. Şi nici maică-mea nu i-a scris.
care nu plutim în înălţimi siderale, e un om mare, atotputernic şi de o adâncă înţelepciune. Carevasăzică, s-au dus la el toţi cei ce alcătuiau – ca să zic aşa – piedestalul lui. M-am dus şi eu cu tata. Blinelele erau ceva ce nu s-a pomenit, cum nici nu pot să vă exprim, domnul meu: crescute, afânate, rumene. Luai una, o înfulecai, după ce întingeai cu ea în untul topit, fierbinte, şi dracu’ ştie cum se făcea, dar următoarea îţi nimerea singură în gură.
După desființarea Institutului de Grafică a Pămîntului, Lenuța Luncă se întoarse la Florești, de unde plecase cu ani în urmă, în căsuța de la margine, lăsată moștenire de maică-sa. Aici înființă firma Te măriți SRL. Potrivit textelor publicitare apărute în ziarele locale, dar și unui reportaj contracost dat de televiziunea locală intitulată Pe rîu în jos –, firma se adresa tinerelor care voiau să se mărite. Ea asigura, nu pe gratis, desigur, următoarele facilități: – Găsirea unui bărbat corespunzător dorințelor exprimate de pretendente într-un chestionar. Viitorul soț era verificat de o echipă de detectivi particulari dacă n-are cumva o legătură amoroasă...
Thailanda a fost binecuvîntată, printre altele, şi cu alegerea sa drept loc sau, mă rog, locaţie, pentru filmarea unor pelicule celebre. Spre deosebire de America, unde fiecare pietricică trimite la o superproducţie şi fiecare tufă, la un serial TV, difuzat, preţ de cîţiva ani, pînă cînd adolescenta din primul episod devine bunică, Thailanda se poate făli doar cu trei filme: „Podul peste rîul Kwai“, de Davin Lean, beneficiar al unei camionete de Oscaruri, „Vînătorul de cerbi“, cu înfricoşătoarele scene de ruletă rusească, dar, mai ales, cu Robert de Niro, şi „Omul cu pistolul de aur“, peliculă din celebra serie James Bond.
Am ajuns cu stilizarea – ultima – la eseul Un precursor al CNN-ului: Geo Bogza. E dedicat măiestriei cu care marele reporter scoate dintr-un banal popas la o tăbăcărie din București senzaționalul unei relatări din burta unui vulcan apucat de pîntecăraia erupției. Despre senzaționalismul de tip CNN al lui Bogza am mai scris. Am publicat un eseu despre O sută șaptezeci și cinci de minute la Mizil, text greu de plasat între reportajul senzaționalist și parodia acestui reportaj.
(O precizare care se impune. Acest interviu de o carte a apărut în 2001. Multe dintre situațiile descrise în carte ca prezente au dispărut de mult. Gîndurile asupra lor au rămas) 2. Cum se gîndește la țară: Învăţatul e o investiţie, dar cititul e ceva cu totul şi cu totul gratuit. De ce să citeşti? Ce iese din citit? Nimic! Cum aţi reuşit să vă smulgeţi din viaţa aceasta dură? Cum aţi reuşit să vă convingeţi mama să vă lase să citiţi, să mergeţi la şcoli înalte?